PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: Psalmul 71 – De ce permite Dumnezeu încercările în viaţa noastră? (VIDEO)
10 May, 2020

PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: Psalmul 71 – De ce permite Dumnezeu încercările în viaţa noastră? (VIDEO)

Pentru mulţi oameni bolnavi, noaptea este cel mai greu de îndurat suferinţa. N-am înţeles multă vreme de ce se plâng mai mult de venirea nopţii decât de suferinţa în sine, dar când eu am avut probleme cu insomnia, cam un an şi jumătate, am început să-i înţeleg. Ştiţi de ce e aşa greu să înduri suferinţa în timpul nopţii? Pentru că ziua mai faci câte ceva şi mai uiţi, mai vine cineva să te vadă, mai vorbeşti cu unul sau altul, te mai duci într-un loc sau altul şi mai uiţi de suferinţă. Timpul trece mai uşor la gândul că o să vină noaptea, o să te pui în pat şi o să adormi, şi în felul acesta vei uita de dureri. Dar când te pui seara în pat, somnul fuge şi rămâi cu ochii în tavan toată noaptea gândindu-te la tot ce poate fi mai rău, făcând tot felul de scenarii. Nici nu te poţi plimba, că îi trezeşti pe cei din casă care pot dormi, nu te poţi duce să te plimbi că e noapte. Nu ai decât să stai în pat şi nici să te foieşti prea mult nu poţi că te aud ceilalţi din casă. Într-adevăr, noaptea e teribilă pentru cei suferinzi.

Pentru autorul Psalmului 71, viaţa în sine devenise o noapte continuă, pe care abia o mai putea suferi. Nu există un consens general referitor la autorul acestui psalm, însă cei mai mulţi sunt de acord că psalmul 71 este o continuare a psalmului 70 şi a fost scris de David, în perioada când era bătrân şi bolnav, şi când Adonia, unul dintre fiii săi, uneltise împotriva lui să pună mâna pe tron. Tronul fusese făgăduit de Dumnezeu lui Solomon, însă iţele disensiunilor politice şi ale neînţelegerilor familiale se încurcaseră foarte tare pentru David şi urmaşii lui.

David a fost cel mai măreţ rege din istoria Israelului, a fost un rege reper pentru toată istoria evreilor de la el încoace. Dacă un rege era bun şi evlavios, se spunea despre el că a umblat în căile tatălui său David. Iar dacă era nelegiuit se spunea despre el că nu a îmblat în căile tatălui său David.

Chiar şi astăzi David este un reper pentru istoria evreilor, mulţi evrei, mai ales cei ultraconservatori aşteptând un astfel de rege, de Mesia. De ce a devenit David un rege reper? David fusese ales de Dumnezeu şi pus deoparte să-I conducă poporul. Invidiat de Saul, urmărit mulţi ani de zile pentru a fi ucis, David are o tinereţe destul de zbuciumată. Ajuns pe tron, în cele din urmă, începe să aibă probleme în familie. Un fiu îi moare la scurt timp după naştere, altul îşi batjocoreşte sora vitregă şi apoi este ucis de fratele acesteia. Mai apoi a trecut prin umilinţa răzvrătirii lui Absalom, care i-a dorit moartea pentru a pune mâna pe tron, dar a fost ucis de oamenii lui David. Cu toate acestea, David reuşise să conducă Israelul spre cea mai înfloritoare perioadă din istoria sa. David reuşise să lărgească graniţele Israelului până acolo unde Dumnezeu îi făgăduise lui Moise că îi va da un loc poporului Său. Niciodată până la David sau de la David încoace Israelul nu a mai avut un stat atât de mare. De fapt, David este numit „om după inima lui Dumnezeu” tocmai pentru acest lucru, că purtase războaiele Domnului.

David a fost un războinic din tinereţea lui aşa că a avut o viaţă zbuciumată. Fiind cioban la oi trebuia să le păzească de lupi şi urşi, apoi şi-a dovedit vitejia în faţa lui Goliat, după care a condus Israelul spre nenumărate biruinţe. Acum era bătrân şi foarte bolnav. Suferea de o boală care-l făcea să-i fie frig continuu. Biblia spune că oamenii lui nu reuşeau nicicum să-l încălzească. Zi după zi, David trebuia să îndure boala aceasta care devenise insuportabilă. Nu mai avea mult de trăit, dar voia ca măcar să moară liniştit.

Într-o zi, Adonia având de partea lui câţiva dintre oamenii apropiaţi altădată lui David a mers într-o cetate a lui Iuda şi s-a autoproclamat rege al Regatului de Sud. Aşa că liniştea şi pacea nu voiau să-i fie aproape lui David nici pe patul morţii. Ştiţi ce spun oamenii în asemenea momente: nu pot nici măcar să mor în linişte? Toată viaţa am fost frământat şi apăsat, nici pe patul de moarte nu pot să am linişte? Aş vrea să ne uităm la acest psalm şi aş vrea să vedem de ce permite Dumnezeu suferinţa în viaţa preaiubiţilor Lui şi cum o foloseşte Dumnezeu pentru a ne atrage mai aproape de El.

1. Realitatea încercărilor pentru cel credincios

Realitatea dureroasă este aceasta: copiii lui Dumnezeu nu sunt imuni la suferinţa din lume. Indiferent că eşti nou născut în credinţă sau că eşti de zeci de ani pe această cale şi eşti un om matur, trăieşti pe un pământ blestemat de Dumnezeu, plin de boli, de nelinişti şi de suferinţe. Când studiezi cu atenţie Scriptura observi foarte uşor că Dumnezeu nu-i scuteşte pe credincioşii Lui de suferinţe, ba chiar din contră, uneori îi lasă voit să experimenteze suferinţa pentru că în felul acesta poate lucra răbdarea în viaţa noastră, şi răbdarea, spunea Iacov trebuie să-şi facă desăvârşită lucrarea.

Prin suferinţă, în altă ordine de idei, Dumnezeu lucrează la desăvârşirea noastră. Suferinţa este o realitate în viaţa copiilor lui Dumnezeu şi spunem asta clar ca atunci când cineva trece prin suferinţă să nu se descurajeze şi să nu dispere. Să ştie că suferinţa lui este îngăduită de Dumnezeu şi că Dumnezeu are un scop bine definit cu el. Ceea ce ne caracterizează după convertire, nu este schimbarea mediului păcătos din jurul nostru, cu tot cu durerile, suferinţele şi lipsurile de un fel sau altul, ci schimbarea atitudinii noastre faţă de ele. Necazurile vor veni, durerea fizică, spirituală, emoţională vor veni, dar noi le vom privi altfel, ştiind că sunt permise de Dumnezeu pentru a ne face mai mult asemenea chipului Fiului Său.

Întâlnim în Psalmul 71 un om al lui Dumnezeu conştient că încercările sunt o realitate pe tot drumul vieţii chiar şi pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu. David e conştient că bătrâneţea nu-l scuteşte de suferinţă, ba poate chiar o amplifică, dar în acelaşi timp e conştient că scăparea este la Dumnezeu.

Ascultaţi: „În Tine, Doamne, îmi caut scăparea, să nu rămân de ruşine niciodată! Scapă-mă în dreptatea Ta şi izbăveşte-mă! Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ajută-mi. Fii o stâncă de adăpost pentru mine unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea. Izbăveşte-mă Dumnezeule din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi asupritor! Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule. În Tine mă încred din tinereţea mea. Pe Tine mă sprijinesc din pântecele mamei. Tu eşti binefăcătorul meu încă din pântecele mamei. Pe Tine Te laud fără-ncetare (1-6).

Ce cuvinte extraordinare. Ce maturitate extraordinară. „Doamne, spune David, văd că încercările nu mă scutesc nici pe patul de moarte, sunt reale, sunt intense, istovitoare. Dar, eu mă sprijin pe Tine, aşa cum am făcut întotdeauna… Aceasta este atitudinea potrivită în faţa încercărilor. Nu suntem scutiţi de ele, dar nu suntem singuri în ele. Problemele sunt mari, spune David, dar Dumnezeul nostru e şi mai mare!

Cred că scopul pentru care Duhul Sfânt care a inspirat Scripturile a lăsat aceste cuvinte în acest psalm este să învăţăm să privim realitatea prin ochii lui Dumnezeu. Sfatul Duhului din acest început de psalm este: Nu vă descurajaţi, nu disperaţi în faţa încercărilor, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Observaţi că…

A. Încercările pot veni din partea oamenilor răi

David avusese de luptat toată viaţa cu oameni răi. Saul îl urmărise multă vreme să-i ia viaţa, apoi oamenii din anturajul său îl trădaseră de multe ori. Oameni cărora le făcuse bine, îl răsplătiseră cu rău. E trist şi dureros să fii mereu vânat şi pus la zid. Dar fiecare încercare îşi are scopul ei, prin fiecare experienţă de felul acesta, Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva. David spune: „…Vrăjmaşii mei vorbesc de mine şi cei ce-mi pândesc viaţa se sfătuiesc între ei, zicând: l-a părăsit Dumnezeu, puneţi mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape…” v. 10-11.

B. Încercările pot veni din partea celor mai apropiaţi

E trist când te rănesc cei răi, oameni pe care îi cunoşti mai puţin sau deloc, dar e teribil de dureros când te rănesc cei apropiaţi, chiar cei dragi. David experimentase asta de multe ori. Amnon, propriul fiu, îi necinstise fiica şi David a fost îndurerat, Absalom, un alt fiu se răsculase împotriva lui şi voise să-l ucidă pentru a-i lua tronul, acum Adonia, voia să profite de slăbiciunea fizică a tatălui său pentru a pune mâna pe tron. Dar şi aceste încercări sunt îngăduite de Dumnezeu şi El ştie de ce le îngăduie. Am găsit undeva un citat atribuit lui Alan Redpath, care spune că: „Nimic, nici o împrejurare, nici un necaz, nici o încercare nu mă poate ajunge fără să fi trecut mai întâi, în drum spre mine, prin faţa lui Dumnezeu, şi prin faţa lui Cristos. Or, dacă vine de atât de departe, înseamnă că a venit cu un scop măreţ”.

David spune: „…Dumnezeule, vino degrabă’ în ajutorul meu, să rămână de ruşine cei ce vor să-mi ia viaţa, să fie acoperiţi de ruşine şi de ocară cei ce-mi caută pierzarea. Şi eu voi nădăjdui pururea, te voi lăuda tot mai mult. Gura mea va vesti zi de zi dreptatea şi mântuirea Ta, căci nu-i cunosc marginile. Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne, Dumnezeule, voi pomeni dreptatea Ta şi numai pe a Ta…” (12b-16).

C. Încercările pot veni din partea lui Dumnezeu

Credeţi asta? Credeţi că un Tată atât de bun şi iubitor aduce intenţionat încercări în viaţa copiilor Lui? Ascultaţi ce spune David: „Dreptatea Ta Dumnezeule, ajunge până la cer, Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri, dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului” (19-20).

Pe cei care sunteţi părinţi vă va surprinde mai puţin acest lucru, pentru că, cu siguranţă, vă aduceţi aminte de situaţiile în care le-aţi îngăduit copiilor dvs să se lovească de greutăţi pentru ca pe viitor să fie mai atenţi. Părinţii îşi iubesc destul de mult copiii pentru a-i lăsa să experimenteze durerea, pentru că de multe ori durerea te învaţă mai mult decât mii de vorbe. Părinţii ştiu că în urma unor situaţii dificile, dureroase, copiii lor devin mai atenţi, înţelepţi şi maturi.

Aşa face Dumnezeu, părintele nostru ceresc, pentru că El ştie mai bine ca oricine că durerea ne înlesneşte creşterea spirituală.

2. Rolul încercărilor pentru cel credincios

Deja am amintit câteva motive generale pentru care Dumnezeu îngăduie sau aduce intenţionat încercările în viaţa noastră. Haideţi să ne uităm însă la câteva motive specifice pe care le găsim în acest psalm.

A. Conştientizarea faptului că nu suntem invulnerabili

Mulţi tineri sau chiar adulţi trăiesc cu impresia că sunt invulnerabili în faţa încercărilor, că pe ei nu-i poate afecta nimic, că ei sunt tari şi puternici. Nu ştiu dacă nu aşa se simţise şi David când era tânăr şi-i povestea regelui Saul cum se bătea el cu leu şi cu ursul atunci când veneau să-i prade turma. Sau când îi cântau fetele evreice că a bătut zecile de mii ale filistenilor când se întorcea victorios de la lupta împotriva lui Goliat şi a filistenilor. Dar acum era pe patul de moarte, prins de friguri, stând treaz şi zi şi noapte şi se simţea mai vulnerabil ca niciodată. Aşa că din mijlocul suferinţei strigă: „Scapă-mă în dreptatea Ta, pleacă-ţi urechea spre mine şi ajută-mi!” (2).

B. Conştientizarea faptului că nimic nu-i sigur pe pământ

Prinşi în vârtejul lucrurilor lumeşti, având un oarecare succes, parcă ne legăm de pământul acesta şi de cele ce am adunat pe el, şi nici nu vrem să ne gândim că nimic nu-i sigur sub soare, că, aşa cum spune vechiul imn creştin:

Precum trec stelele strălucitoare,
De raza soarelui dimineaţa,
Aşa vei trece de-aici, lăsând toate,
Dar, ce lui Isus ai făcut, va sta.

Cor: Asta rămâne, nu veştejeşte,
Ce pentru Isus ai făcut va sta.
Căci tu vei trece de-aici, lăsând toate,
Dar, ce lui Isus ai făcut, va sta.

Dumnezeu îngăduie uneori ca  încercarea să vină peste noi tocmai să ne aducem aminte că totul e nesigur pe pământ, că totul este trecător, şi că numai cerul este sigur.

David era măreţul rege al poporului ales, purtase nenumărate victorii. Din tinereţe fetele îi compuseseră cântece de vitejie şi-l lăudaseră războinicii pentru eroismul lui. Acum, însă era neputincios. Nu-şi putea stăpâni nici măcar propriul trup să nu mai tremure, darămite să conducă un regat. Vedea pe patul de suferinţă că nimic nu-i veşnic pe pământ. Aşa că în versetul 9, spune: „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii, când mi se duc puterile nu mă părăsi!”.

Şi cred că aceasta este o lecţie pe care noi ar trebui să o învăţăm, pentru ca atunci când vom ajunge în situaţia lui David să nu disperăm, ci să ştim că acesta este mersul lucrurilor. Dar nu numai cei în vârstă trebuie să se gândească la veşnicia lor, ci şi cei tineri. Nu există un decret prin care Dumnezeu să-I cheme în veşnicie pe oameni în funcţie de vârstă, ci fiecare pleacă de pe pământ atunci când hotărăşte Dumnezeu. Eu mă uit în urmă şi constat că dintre cei cu care am copilărit, cu care am crescut au început să plece în veşnicie. Doi dintre foştii mei colegi de şcoală au murit. O fată pe când avea 16 sau 17 ani de meningoencefalită şi un băiat pe la 24 sau 25 de cancer. Aşadar, fiecare trebuie să realizăm că nimic pe pământ nu-i sigur şi că trebuie să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Durerea, necazurile şi suferinţa sunt indicatoare lăsate de Dumnezeu pe drumul vieţii noastre, menite să ne aducă aminte înspre ce direcţie ne îndreptăm.

C. Conştientizarea faptului că depindem de Dumnezeu

Oamenii puternici, în floarea vârstei şi în deplinătatea capacităţilor fizice şi psihice vor să fie independenţi, să nu depindă de nimeni, să se descurce cum pot şi cum vor, să-şi aleagă propriul drum şi să-l urmeze după bunul plac. Dar mai devreme sau mai târziu vor ajunge ca David, la pat, şi vor realiza că nimeni nu-i cu adevărat independent. Când te crezi mai puternic afli că ai cancer, când crezi că totul merge conform planurilor tale, afli că ai o boală pentru care nu există niciun leac. Şi atunci realizezi că nu eşti stăpânul propriei vieţi, ci depinzi pentru fiecare respiraţie de altcineva.

În astfel de situaţii, majoritatea oamenilor îşi ridică ochii spre cer şi spun: Doamne, dacă exişti, fă ceva cu mine! Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să aştepte veşti înfiorătoare să realizeze că sunt dependenţi de Creatorul lor, pentru că ei deja ştiu asta, aşa că în momente de felul acesta ei ştiu că au Tată bun care veghează asupra lor. Tot Alan Redpath din care citam anterior, spune: „Când îmi ridic ochii spre El şi primesc necazul ca venind de la tronul Lui cu un scop măreţ, care va aduce binecuvântarea inimii mele, nicio amărăciune nu mă poate tulbura, nicio încercare nu mă poate dezarma, nicio împrejurare nu-mi este pricină de frământare, pentru că îmi găsesc odihna în bucuria de a şti cine este Domnul meu”.

3. Rodul sau rezultatele pe care ar trebui să le producă încercările în viaţa copiilor lui Dumnezeu

Dacă în urma unei încercări nu învăţăm ceva, înseamnă că nu i-am văzut rostul în viaţa noastră, înseamnă nu am înţeles de ce a îngăduit-o Dumnezeu.

A. O căutare mai ferventă a lui Dumnezeu – (3-6).

B. O cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu – v. 20

Dumnezeu face rana şi tot El o vindecă. Prin suferinţe Îl cunoaştem mai bine, vedem îndurarea Lui şi că niciodată nu pune pe umerii noştri mai mult decât putem purta.

C. O cântare de laudă pentru Dumnezeu 22-24

E greu să cânţi în suferinţă, dar când realizăm cât de mare e îndurarea Dumnezeului nostru, cât de mult bine ne-a făcut, îi vom cânta. Uneori cântarea va fi de jale, altădată de bucurie, altădată de laudă. Unul dintre imnurile pe care le cântăm cu mare plăcere pentru cuvintele sale profunde este: Săi spun lui Isus orice durere… ştiţi cum a fost scris? Elisha A. Hoffman, autorul acestui imn iubea mult un verset din Scriptură care spune: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini; El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmul 55:22)  şi medita adesea la el, primind mângâiere din partea Domnului prin el. Într-o zi, de exemplu, a întâlnit o femeie ce trecea printr-o depresie foarte severă. Ea şi-a deschis inima în faţa pastorului, spunându-i acestuia toate decepţiile care au adus-o în această stare. Frecându-şi mâinile, femeia plângea şi întreba mereu: „Ce o să mă fac? Doamne, ce o să se întâmple cu viaţa mea?” Hoffman ştia cum să o ajute pe această femeie să se ridice din starea ei deoarece el însuşi experimentase astfel de stări. Uitându-se fix în ochii femeii, i-a spus: „Nu poţi face altceva mai bun pentru a ieşi din această stare decât să-I spui lui Isus toate durerile şi îngrijorările tale. Trebuie să-i spui lui Isus dacă vrei să experimentezi din nou bucuria!”

Dintr-o dată, faţa femeii s-a luminat. „Da!” a strigat ea, „Trebuie să-I spun lui Isus problemele mele; doar El mă poate ajuta”. Vorbele ei au răsunat multă vreme ca un ecou în urechile lui Hoffman după ce s-a întors acasă. Curând după aceea, avea să scrie, inspirat de drama acelei femei, îndrăgitul imn care spune:

Să-I spun lui Isus orice durere
Ce câteodată m-apasă greu,
El mă ajută şi-mi dă scăpare,
El mă păzeşte orice rău.
Să-I spun lui Isus, să-I spun lui Isus:
Chinul meu singur nu-l pot purta.
Să-I spun lui Isus, Să-I spun lui Isus;
Isus mă scapă de grija mea.

Sunt multe lucruri a căror rezolvare nu depinde de noi. Sunt situaţii care ne depăşesc. Sunt necazuri în faţa cărora ne vedem neputincioşi. Ce depinde de noi, ce putem face şi trebuie să facem este să-I spunem Domnului Isus, să-I încredinţăm Lui toate aceste situaţii dureroase.

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El va lucra.”


Bebe Ciaușu
Pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Ineu