Samy Tuţac: „Remember 20-21 Decembrie 1989…”
22 Dec, 2017

Samy Tuţac: „Remember 20-21 Decembrie 1989…”


Acum 28 de ani, ziua de 20 Decembrie era o zi de miercuri destul de caldă pentru Decembrie. A fost ziua eliberării noastre, a celor din Timișoara. A fost ziua în care Timișoara s-a declarat primul oraș liber din România. După masă, împreună cu miile de muncitori de la UMT, Fabrica de ciorapi și din alte fabrici am ajuns la Consiliul Județean. Pentru că locuiam peste drum am intrat acasă să mă schimb. Am iesit doar în tricou și scandam împreună cu zecile de mii de oameni „Libertate! Libertate!” Nu știam că un alt grup de manifestanți erau adunați în Piața Operei. Mai târziu unii manifestanți au reușit să pună mâna pe un TAB (transportor blindat) și l-au adus în față la Județ. Împreună cu o colegă de la UMT, care avea un frate arestat, am luat un steag tricolor cu gaură și ne-am urcat pe TAB. Am observat că suntem filmați de la un geam din clădirea Județului, dar nu ne păsa. Spre seară s-a anunțat apariția Frontului Democrat Român și s-au formulat o serie de revendicări, între acestea și eliberarea arestaților. A venit prim ministrul Dăscălescu și au început negocierile. La un moment dat au venit cateva dube ale Miliției și i-au adus pe cei arestați. A fost prima mare victorie după ce Timișoara s-a declarat în acea seară:”Primul oraș liber de comunism.” Negocierile erau dure, iar din când în când Ioan Marcu, unul din liderii manifestanților, venea la balcon și ne cerea să nu plecăm. Ceaușescu se întorsese din Iran și erau zvonuri că va vorbi la radio și televiziune în seara aceea. Am intrat la noi în apartament, unde Simona pregătea ceai pentru manifestanți, deoarece se făcuse rece după înserare. Am ascultat la radio cuvântarea lui Ceaușescu și ne-am îngrozit. Ne-a catalogat drept trădători de țară, legionari, fasciști și vânduți „agenturilor străine.” Nu era prea încurajator. Noi strigam:”Azi în Timișoara mâine-n toată țara”, dar încă nu se mișca nimic în alte orașe. După ce negocierile au eșuat manifestanții au plecat în Piața Operei unde erau ceilalți manifestanți, în special de pe platforma de pe Calea Buziașului. Seara târziu am plecat acasă urmând să revenim a doua zi. Liderii Revoluției au rămas la Operă, iar un grup de câteva mii au rămas in Piață până dimineața. Pe 21 Decembrie ne-am încolonat în curtea UMT-lui și am plecat spre Operei. Coloane cu mii de manifestanți veneau din toate colțurile orașului. Piața era arhiplină, peste 100000 de oameni. Cântam, scandam, eram liberi. Oamenii strigau:”Există Dumnezeu!”, apoi ne întorceam cu fața spre Catedrală și rosteam împreună rugăciunea Tatăl nostru. După ani buni de propagandă ateistă oamenii aveau o singură speranță: Dumnezeu. În piață se aducea pâine, mâncare și apă minerală. Atmosfera era una incendiară. Spre seară Tibi Oprea a lansat din balconul Operei cântecul:”Sfârșitul veacului trăim.” Cântecul a devenit Imnul Revoluției de la Timișoara. Între timp, la București, Ceaușescu a pregătit o manifestație de susținere a guvernului său, care i-a fost fatală. În timpul cuvântării lui oamenii au început sa se agite și să strige:”Timișoara!” Dumnezeu i-a întunecat mintea și Ceaușescu i-a adunat singur pe bucureștenii care s-au revoltat și ei începând cu seara de 21 Decembrie. Mișcări similare au început în Arad și în Lugoj. De acum nu mai eram singuri. Seara târziu ne-am retras la casele noastre, dar un grup numeros a rămas în Piață până dimineața. Pe 22 Decembrie dimineața urma să revenim în Piața Operei, fără să știm deznodământul final… …După 28 de ani…cineva spunea zilele trecute că eroii de la Timișoara „au murit degeaba”. Interesant cum urmașii conducătorilor de atunci au pus tocmai în aceste zile țara pe jar. De căteva zile în România este un război de uzură. Există un conflict puternic la nivelul societății, iar potențialul escaladării este uriaș. Puterea legislativă și cea judecătorească sunt în război, iar societatea este divizată. La finalul acestui război, cu consecințe dramatice pentru România, vom putea afla singuri dacă eroii noștri din ’89 au murit degeaba…sau poate că nu. Poate că idealurile pentru care ei au murit: libertate, democrație, stat de drept, vor învinge până la urmă și în România. Dumnezeu să se îndure de România! Autor: Samy Tuţac