POVESTEA de DUMINICĂ: Barcelona, un oraș al contrastelor
Prima mea întâlnire cu Barcelona a avut loc în urmă cu 18 ani. A fost prima ieșire în doi, alături de soția mea, după nașterea fiicei noastre. Atunci am avut ocazia excelentă de a descoperi operele lui Gaudí, Sagrada Família, Casa Gaudí sau Parcul Gaudí, care, în timp, au devenit monumente emblematice și magneți pentru turiștii din întreaga lume.
O revenire după 18 ani
Anul acesta, am avut din nou bucuria de a poposi în capitala Cataloniei. Ocazia a fost una profesională: participarea la Congresul organizat de Societatea Europeană de Chirurgie a Umărului și Cotului. Deși programul a fost intens și extrem de captivant, reunind chirurgi celebri din Europa, SUA, Japonia, Coreea de Sud și India, serile ne-au oferit răgazul de a explora viața dinamică și minunile arhitecturale ale orașului.
Spre deosebire de prima vizită, când bifasem marile obiective turistice, de data aceasta m-am concentrat pe pulsul ascuns al Barcelonei. Am străbătut-o la pas, dornic să privesc realitățile sale mai puțin mediatizate prin ochii și cu mintea omului de acum.
Un oraș bine conectat
Din punct de vedere al infrastructurii, Barcelona, la fel ca întreaga Spanie, este remarcabil de bine organizată. O rețea densă de linii de metrou și trenuri urbane te transportă rapid în orice colț al orașului și asigură o legătură facilă cu aeroportul.
Uneori, suprapunerea magistralelor te obligă să parcurgi pasaje subterane nu tocmai bine semnalizate, un detaliu obositor dacă ai bagaje. Cu toate acestea, sistemul funcționează impecabil. Trenurile sosesc la intervale de doar câteva minute, ceea ce face ca orice deplasare să fie predictibilă și simplă, indiferent de destinație.
Bulevarde largi și viață urbană
Bulevardele Barcelonei sunt extrem de largi, mărginite de trotuare generoase, piste de biciclete și locuri de joacă pentru copii. La orice oră din zi poți vedea tineri făcând jogging, iar seara, familii ieșite la plimbare. O mică ciudățenie este faptul că aleile din parcuri nu sunt asfaltate, așa că o simplă plimbare te poate lăsa destul de prăfuit. Probabil este o soluție ecologică pentru a preveni supraîncălzirea urbană.
Anul acesta am găsit un oraș plin de șantiere, asemănător Bucureștiului. Inclusiv celebra Rambla, artera care unește Piața Cataloniei cu țărmul mării, era brăzdată pe toată lungimea ei de lucrări. De altfel, accesul în multe parcuri și zone turistice era parțial blocat de modernizările în curs.
Lărgimea bulevardelor și micile piațete dintre clădiri oferă spațiul perfect pentru terase. Oamenii se adună aici să socializeze la un pahar de vin, un suc sau o simplă apă cu lămâie.
Orașul este excelent iluminat pe timp de noapte, iar străzile sunt pline de turiști la orice oră. În ciuda aglomerației mari de oameni și mașini și a faptului că pietonii nu respectă mereu culoarea semaforului, atmosfera este calmă. Șoferii sunt extrem de politicoși, iar claxoanele se aud rar.
Sagrada Família, simbolul Barcelonei
Sagrada Família, celebra catedrală proiectată de Gaudí, reprezintă pentru Barcelona ceea ce Turnul Eiffel înseamnă pentru Paris: o emblemă vizuală incontestabilă. Aflată încă în construcție, ea apare ca o adevărată simfonie în piatră, o încântare pentru ochi și un „scandal” fascinant al formelor.
Turnurile sale amintesc de castelele de nisip ud pe care copiii le ridică pe plajă. Par niște lanțuri uriașe suspendate din cer, în vârful cărora veghează sculpturi în formă de banane, portocale sau alte fructe exotice, detalii care îmblânzesc răceala pietrei și oferă căldură acestui spațiu sacru.
La poalele ei, în părculețul de lângă intrarea principală, te cuprinde un sentiment profund de pace. Ai putea petrece ore în șir analizând detaliile, inscripțiile și sculpturile de pe coloane.
Dincolo de traseele turistice
Cum spuneam, eliberat de data aceasta de febra muzeelor mari, mi-am permis să hoinăresc ore în șir pe străzi lăturalnice, dornic să descopăr viața autentică a Barcelonei, dincolo de traseele turistice clasice. Notele mele sunt doar impresii personale, dictate de momente efemere, nu verdicte absolute.
Barcelona îmbină frumusețea monumentală a marilor artere cu stilul monoton și ponosit al blocurilor în care trăiește majoritatea populației. Clădirile din cărămidă prăfuită, cu prelate verzi la balcoane, trimit cu gândul la orașele din sudul Italiei, la cartierele din Memphis sau la atmosfera blocurilor noastre comuniste.
Seara, când micile magazine stradale își trag obloanele acoperite de graffiti, această dualitate devine și mai acută. Multe dintre aceste afaceri de cartier aparțin imigranților chinezi sau arabi. Densitatea uriașă de locuitori pe kilometru pătrat se traduce prin prezența tomberoanelor masive la fiecare colț, iar din gurile de canal se ridică uneori un miros greu, discret, dar persistent, chiar și pe bulevardele mari.
Nu de puține ori te intersectezi pe stradă cu oameni ai străzii, care își transportă întreaga viață și casă într-un cărucior improvizat.
Un oraș al contrastelor
În definitiv, Barcelona este, ca majoritatea marilor metropole, un oraș al contrastelor puternice, care oferă experiențe complet diferite în funcție de cel care o privește. Pentru un turist, ea generează trăiri estetice și emoționale deosebite. Pentru un localnic sau un imigrant venit la muncă, reprezintă o sursă de venit și o luptă zilnică pentru supraviețuire.
Monumentele sale sunt splendide, iar infrastructura este modernă, însă, dincolo de perimetrul turistic, orașul seamănă cu orice alt loc din lume. Este o zonă de imobile modeste, unde oamenii se străduiesc să pună o pâine pe masă celor dragi. Străbătând aceste cartiere mărginașe, am simțit o formă de solidaritate în suferință, dar o suferință trăită cu multă demnitate.
Întoarcerea la București
Nu pot să nu amintesc și impresia pe care mi-a lăsat-o Bucureștiul la întoarcere. La capitolul infrastructură, este evident că suntem încă departe. Totuși, Capitala noastră mi s-a părut mult mai verde. Blocurile, în marea lor majoritate cu fațadele renovate, păreau mai luminoase, iar apartamentele transmiteau o anumită atmosferă de bunăstare.
Acest contrast mi-a oferit un sentiment neașteptat de optimism și bucurie. M-am întors acasă nu doar îmbogățit cu informații medicale pe care abia aștept să le aplic în practică, ci și cu speranța că, deși lent și în ciuda multor obstacole autohtone, lucrurile evoluează în direcția bună și la noi.
Autor: Dr. Mihail Tudor Gavrilă
Sursa: