Mai poate fi America binecuvântată de Dumnezeu?
Când eram mic, biserica noastră organiza o mare sărbătoare de 4 iulie. Slujba bisericească includea imnuri precum „God Bless America”, omagii aduse militarilor și o predică despre modul în care fondatorii noștri au creat o națiune fără egal, bazată pe credința lor în Dumnezeu. Mă simțeam cu adevărat binecuvântat să trăiesc într-o țară în care eram liberi, spre deosebire de atâtea alte țări.
Dar astăzi, este ușor să avem sentimente mai ambivalente față de astfel de sărbători. Putem oare să-I cerem cu adevărat lui Dumnezeu să binecuvânteze America când o mare parte a culturii se opune în mod deschis învățăturilor Bibliei? Putem cânta „God Bless America” la doar câteva zile după ce s-a încheiat „Pride Month (Luna Mândriei)”?
Pentru a găsi răspunsul, ne putem îndrepta privirea către primii creștini din Roma păgână. Sclavia, infanticidul, închinarea la idoli și tot felul de păcate sexuale nu erau doar permise, ci chiar instituționalizate. Noii convertiți la creștinism din acea cultură trebuiau să-și trăiască credința într-o societate care se opunea total credinței lor, până la punctul în care, uneori, erau martirizați. Instrucțiunile civice din Noul Testament adresate creștinilor din cultura păgână a vremii respective se aplică și nouă.
Rugați-vă pentru conducătorii voștri
1 Timotei 2:1–4 spune: „Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.”
Dumnezeu este autoritatea supremă chiar și asupra celor care dețin puterea politică, așa că rugăciunea este un instrument puternic în arsenalul credinciosului. Rețineți că unul dintre scopurile acestor rugăciuni este ca noi să ne putem trăi credința în liniște. Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, așa că mărturia creștinilor care duc o viață evlavioasă și se roagă în public pentru conducători, de exemplu în cadrul adunărilor bisericești, ar putea fi chiar o mărturie pozitivă care deschide ușa pentru ca proclamarea Evangheliei să nu fie împiedicată.
Supunerea față de autoritatea legitimă
Romani 13:1 afirmă: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.”
Faptele Apostolilor 5:29 subliniază: „Petru și apostolii ceilalți au răspuns și au zis: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.»”
Chiar și un guvern necredincios are unele funcții benefice, ca parte a harului comun al lui Dumnezeu față de lume. În măsura în care putem asculta de guvern fără a-L nesocoti pe Dumnezeu, ar trebui să o facem. În guverne precum cel al Americii, cetățenii au dreptul de a modela guvernul și de a stabili limitele autorității sale prin vot. Creștinii au dreptul să recunoască momentul în care un guvern depășește aceste limite și să acționeze conform conștiinței noastre și prin canalele legale adecvate, chiar și atunci când o învățătură biblică explicită nu este încălcată de guvern, deoarece părinții fondatori și documentele noastre au recunoscut existența libertăților individuale și au instituit „mecanisme de control și echilibru” tocmai din acest motiv.
Principiul general este următorul: Cui i-a dat Dumnezeu autoritate în această chestiune? Ne revine nouă să decidem conform conștiinței noastre, a delegat Dumnezeu această autoritate guvernului (căruia ar trebui să ne supunem) sau și-a rezervat-o Dumnezeu numai pentru Sine? Ar trebui să recunoaștem sfera corespunzătoare a autorității și să acționăm în consecință.
Implicarea civică
Creștinii nu sunt chemați să se retragă din guvernare, ci să fie sare și lumină în toate domeniile în care Dumnezeu ne oferă o oportunitate.
Un exemplu fascinant al contribuției civice a primilor creștini a fost descoperit de arheologi. Romani 16:23 menționează un credincios pe nume Erastus, care era trezorierul orașului. La Corint a fost descoperită o inscripție datând din jurul anului 50 d.Hr., care spune: „Erastus, în schimbul funcției sale de edil, a pavat [strada] pe cheltuiala proprie.” În esență, aceeași persoană la care se referea Pavel în scrisoarea sa a fost comemorată în inscripție pentru sprijinul acordat acelei lucrări publice. Iar termenul latin aedile este aproximativ echivalent cu termenul grecesc tradus prin „trezorier al orașului”.
Multe biserici își ajută comunitățile prin servicii precum băncile de alimente, iar unele sondaje au arătat că creștinii donează mai mult pentru cauze caritabile și fac mai mult voluntariat decât necreștinii. Deși aceste forme de generozitate nu înlocuiesc vestirea Evangheliei, avem mai multă credibilitate atunci când oamenii pot vedea că ne trăim viața altfel datorită credinței noastre.
Creștinii se află, în primul rând, sub domnia lui Isus Hristos, dar acest lucru nu anulează responsabilitățile cetățeniei noastre pământești. Putem face o diferență în propria noastră sferă de influență fiind credincioși acolo unde Dumnezeu ne oferă oportunități, iar dacă fiecare creștin ar face asta, gândiți-vă cum s-ar schimba orice țară! Și ar trebui, de asemenea, să ne amintim să ne rugăm pentru frații noștri din întreaga lume și să-i ajutăm, acolo unde este posibil, pe măsură ce aceștia caută să-și influențeze cultura, uneori în condiții de persecuție severă.
Putem în continuare să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze America, dar ar trebui să ne rugăm în mod specific ca Dumnezeu să întoarcă inimile americanilor (și ale românilor, n.trad.) spre El și să-I recunoască autoritatea în toate domeniile în care societatea L-a respins din ce în ce mai mult.
Sursa: